Sunt încă în pat,
şi nu-mi pot lua gîndul de la tine,
de la noaptea trecută....
Mi-aş dori atît de mult să te strivesc la pieptul meu!
În noaptea caldă, ai venit la mine pe neaşteptate...
şi ceea ce s-a întâmplat a lăsat în mine senzaţii de
neuitat.
Ai apărut de nicăieri şi, fără să-ţi fie teamă sau ruşine,
te-am surprins atingând trupul meu gol...
mi-ai simţit indiferenţa şi m-ai muşcat fară milă,
înnebunindu-mă...
ne-am zvîrcolit toată noaptea într-un joc nebunesc!
În zori am adormit în sfîrşit, obosită...
Astăzi, cînd m-am trezit, te-am căutat îndelung, dar nu
te-am mai gasit...
cearşafurile căzute de pe pat sunt singurele martore ale
nopţii trecute.
În noaptea asta mă voi preface că dorm şi...
te voi aştepta să reapari,
Ţânţar nenorocit. 
Cred in prieteni ... in vindecarea adusa de lacrimi, rasete, in povesti impartasite si in legaturi formate din adevar si incredere. Traiesc pentru prezent, visez pentru viitor, ****t din trecut. Prietenia valoreaza mai mult decat toate maretiile lumii, se consolideaza in timp si presupune incredere, dragoste si simtul umorului. Prefer sa am putini prieteni, dar sa fie pentru toata viata.
**********************************************************
Poti sa iubesti pe cineva atat de mult incat sa renunti la dragostea ta si a voastra? Poti sa iubesti atat de mult o persoana incat sa o lasi sa-si consume iubirea ** o alta persoana, sperand ca o sa se intoarca la tine? Sa-i permiti sa fuga in bratele unei alte femei, stiind ca o revina in ale tale? Spasit, cait, ** remuscari, ** o dragoste de zece ori mai mare decat inainte, apreciind mai mult ca niciodata iubirea si persoana pe care o are acasa?... Imposibil, nu ai c**, mi-am spus. Iubirea se afla undeva dincolo de legile meschine ale egoismului si ale generozitatii, ea nu accepta jumatati de masura si compromisuri de o natura indoielnica.
Nu am crezut niciodata ca dragostea are nevoie de gesturi spectaculoase, izolate sau neobisnuite ca sa-ti certifice ceea ce stiai deja. Micile si banalele gesturi, vorbele nespuse, tacerile atat de graitoare, toate acestea fac mai mult decat toate dovezile de iubire din lume. Daca intr-o relatie noi nu ne putem permite sa fim egoisti, iubirea trebuie sa-si permita sa fie egoista. Nu ar avea c*m altfel. Lumea ar fi perfecta, iar perfectiunea a fost exclusa din planul ei de creatie. Credeam ca iubirea trebuie sa fie la fel de simpla ca si respiratul, la fel de minunata ca si cea din filme. Este insa la fel de complicata ca si viata insasi, si la fel de dureroasa ca cel mai ingrozitor cosmar.
Bine a spus cine a spus ca femeia nu se poate defini. Suntem ceea ce suntem. Si nu ne dorim sa fim ceea ce nu putem fi. Stiu ca sunt multi care m-ar caracteriza drept imatura, egoista, meschina sau o persoana care iubeste insuficient incat sa fiu capabila sa dau drumul celui pe care il iubesc. Am facut un compromis moral, d**a parerea mea, un compromis imoral d**a parerea altora...
In copilarie, parintii s-au straduit enorm sa ma invete lectia feminitatii si a puterii. Oferindu-mi tot ce se putea oferi unui copil, ba poate chiar prea mult, nu am fost niciodata ceea ce vroiau ei sa fiu. Isi doreau o fiica exemplara, model de virtute si de intelepciune. Eram exact opusul: capricioasa, superficiala, incredibil de egoista ** mine si ** ceilalti. Cat despre demnitate, nu am stiut niciodata ce inseamna si cat pretuieste demnitatea in ochii unui barbat.
Poti sa fii slaba si vulnerabila, poti sa fii razgaiata si plangacioasa, poti sa faci reprosuri si sa accepti critici, poti sa fii ceea ce tu iti doresti sa fii, dar sa nu uita ca in anumite momente ca o femeie trebuie sa stie c*m sa fie demna, imi repeta mama la infinit. Daca se presupune ca iubirea este permisiva, de ce trebuie sa incerci sa fii altfel decat esti sau de ce trebuie sa-ti cenzurezi anumite sentimente si porniri firesti doar de dragul de a fi demna?
Mai tarziu m-am casatorit. Am fost iarasi rasfatata, iubita, apreciata fara sa mai fiu si egoista. Am fost la fel de sigura de sentimentele lui ca si de ale mele. L-am respectat ca pe nimeni altul. L-am iubit pentru ca a reusit sa ma cucereasca. Eu - femeia inabordabila, constienta pana la ingamfare de farmecul personal pe care l-am exercitat dintotdeaua asupra barbatilor am fost cucerita de El, barbatul sigur ce nu a acceptat sa se dea batut. M-a invatat sa nu mai fiu atat superficiala.
Cu timpul, m-am schimbat si eu, s-a schimbat si el. La inceput, il sufocam, ma sufocam, il oboseam, ma obosea. In timp, am invatat ce inseamna sa respiri intr-o relatie. Nu l-am mai obosit, nu m-a mai obosit. Mi-a demonstrat prin fapte ca ma iubeste. I-am raspuns la fel. In ciuda micilor rabufniri de personalitate existente de ambele parti, am avut o relatie extraordinara, o relatie in care am aflat ca iubirea vine nu din aparenta, ci din esenta.
Dupa o anumita perioada de timp insa, ceva s-a schimbat in atitudinea lui. Era mai tot timpul trist, abatut si ingandurat. Ironic poate, dar una dintre cele mai mari abilitati pe care le deprinzi intr-o relatie este aceea de a stii c*m sa-ti lasi partenerul in pace, iar una dintre cele mai intelepte concluzii la care ajungi este aceea ca nu esti intotdeauna pentru schimbarile care se petrec ** el. Suferea si nu-mi dadeam seama de ce. Intr-o zi mi-a explicat de ce: s-a reintalnit ** fosta sa prietena. Credea ca fericirea lui o poate gasi doar alaturi de mine, insa a aflat-o si in alta parte. Ma iubeste, dar nu vrea sa isi petreaca restul vietii alaturi de mine intrebandu-se c*m ar fi fost alaturi de ea. Isi dorea sa plece, sa-si demonstreze, sa-mi demonstreze... ceva... greu de explicat... nici el nu stie si nu o poate face prea bine.
Pentru prima oara in viata mea am crezut ca iubirea este mult prea grea ca sa o mai pot duce. Pentru prima oara m-am intrebat daca o iubire egoista, nedreapta, o iubire infatuata, o iubire care te face sa-ti doresti sa fii una ** pamantul se mai poate numi iubire. Sa il iert, parca imi mai spunea... Stiu ca te doare... doar franturi de cuvinte...As da orice sa nu te simti c*m te simti acum... si un univers ilogic invartindu-se odata ** mine. As fi vrut sa plang, dar nu am putut. Am vrut sa-i arat cat este de absurd tot ceea ce spune, dar buzele au refuzat sa se urneasca.
Am vrut sa fiu slaba, dar ma simteam exasperant de puternica. Am vrut sa-i spun ca daca el nu este sigur de iubirea lui pentru mine, eu in schimb sunt. Ca sunt sigura ca o sa-si dea seama cat ma iubeste... Dar iarasi nu am putut... Nu am stiut c*m sa-i redau fericirea barbatului de langa mine decat lasandu-l sa plece. Nu am stiut sa-l fac sa se simta fericit alaturi de mine decat lasandu-l sa guste fericirea alaturi de altcineva.
Sunt de parere ca problemele, de orice natura ar fi ele, pot fi supuse unei terapii de vindecare. Nu trebuie expuse in vazul tuturor cunoscutilor si necunoscutilor, dar nici ascunse. Poti sa dovedesti unei persoane ca il iubesti lasandu-l sa te paraseasca? Credeam ca nu, iata ca da... A trecut ceva timp, timp in care am invatat sa plang, sa astept si sa ma simt puternica, slaba si iar puternica. S-a intors. Am ajuns oare prea tarziu?, m-a intrebat. Ii parea rau, eram unica femeie din viata lui, unica si marea lui iubire, femeia care i-a demonstrat ce inseamna demnitatea. Dar ** ce pret?...
**********************************************************
E Craciun, este divin,
Ne uitam pe geam afara,
Prin zapada Mosul zboara,
Ni se trage de la vin!
Paste fericit alaturi de cei dragi.
